Concurs de scurtmetraj: Iașul prin ochii mei

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 10, 2017

Sunt invitați să participe la acest concurs toți tinerii liceeni din orașul Iași. Aceștia se pot înscrie individual sau în echipă. Concurenții trebuie să realizeze un film de scurtmetraj, prin care să redea modul în care văd ei orașul Iași: istorie, cultură, spiritualitate, educație și/sau societate.

Etapele concursului:

31 octombrie – 25 noiembrie - Înscrierea participanților (se va realiza trimițând filmul pe adresa de e-mail: contact@ator-mmb.ro împreună cu numele, prenumele și numărul de telefon al tânărului/tinerilor care au realizat scurtmetrajul.

28 noiembrie – Decernarea premiilor. După încheierea perioadei de înscriere juriul va stabili câștigătorii. Aceștia vor fi premiați, iar scurtmetrajul câștigător va fi proiectat în cadrul festivității de premiere. Locația și ora vor fi comunicate ulterior.

Premiile vor fi în bani și diplome (premiul I – 300 lei, premiul al II-lea – 200 de lei, premiul al III-lea – 100 lei).

Criterii de evaluare: Creativitatea și durata (filmulețul trebuie să aibă cel puțin un minut și cel mult 30 de minute).

Activitatea face parte din proiectul „IA ȘI te formează! Tu formezi Iașul!”, implementat de Asociația Tineretul Ortodox Român Iași și finanțat de Primăria Municipiului Iași prin programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2017, domeniul Tineret.

Scopul proiectului „IA ȘI te formează! Tu formezi Iașul!” îl reprezintă, pe de o parte dezvoltarea oportunităților de învățare non-formală în domeniul tineretului și dezvoltarea ofertei locale privitoare la oportunitățile de petrecere a timpului liber al tinerilor din Iași pe de altă parte, prin implicarea acestora în activități care să dea sens tinereții lor și care să îi orienteze în carieră, să pună în valoare orașul în care trăiesc și nevoile pe care tinerii le au (de comunicare, cunoaștere a altor tineri, implicare în activități de voluntariat, exprimarea prin artă a sinelui).

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri